LIGA TRANSILVANIA-BANAT

Pentru că dorim o Românie unită într-o Europă unită

Pentru că dorim o Românie modernă

Pentru că dorim ca munca să fie într-adevăr o garanție a bunăstarii

Pentru că dorim o descentralizare reală

Pentru că dorim să trăim și să muncim aici, iar nu pe alte continente

Noi, membrii fondatori ai Ligii Transilvania-Banat, propunem cetățenilor României prezenta

 

DECLARAȚIE - APEL

 

1. Liga Transilvania - Banat militează, indiferent cu ce preț, pentru unitatea și integritatea teritorială a Republicii România.

2. Liga Transilvania - Banat consideră lipsite de realism și substanță abordările teritorialiste și etniciste, ca și discuțiile referitoare la o eventuală federalizare a României sau la acțiuni separatiste.

3. Liga Transilvania - Banat recunoaște existența unor coordonate identitare care pot contribui la relansarea întregii Românii și se pronunță împotriva încercărilor de anihilare a identităților regionale, care au probat de-a lungul istoriei ambiția românității lor.

4. Liga Transilvania - Banat se pronunță pentru acordarea autonomiei administrativ-financiare tuturor provinciilor istorice ale României, în conformitate cu principiul subsidiarității invocat în Acordul de la Maastricht. În aceeași idee, Liga Transilvania - Banat cere recunoașterea oficială a eșecului produs de centralismul excesiv și păgubos și propune înființarea unor instituții regionale cu largi competențe în ceea ce privește administrația și economia: Consiliul Regional și Camera Regională.

5. Liga Transilvania - Banat se pronuntă pentru un transfer către aceste instituții regionale al prerogativelor legate în principal de protecția și încurajarea investitorului autohton, atragerea capitalului străin, administrarea fondurilor structurale europene, legislație și afaceri interne, agricultură, sănătate, invățămint, cercetare, asistență socială, turism.

6. Liga Transilvania - Banat militează pentru stabilitate și reformă, pentru reanalizarea comportamentului și competențelor statului față de dinamica dezvoltării regionale, prin racordarea imediată a sistemului administrativ-economic la valori europene, funcționale, capabile să gestioneze o criză. În același timp, considerăm că o mai mare descentralizare politică, așa cum există acum în statele Uniunii Europene, va apropia mai mult simplul cetățean de factorul de decizie politică.

7. Liga Transilvania - Banat consideră tradițiile minorităților din România ca fiind un aport esențial la dezvoltarea civilizației romanești și militează pentru un parteneriat politic, cultural și social care să garanteze drepturile acestor minorități, precum și denunțarea extremismelor de orice fel.

8. Liga Transilvania - Banat susține că garantarea proprietății este o urgență a clasei politice românești, militînd pentru retrocedarea bunurilor confiscate de comuniști. Este însă esențial ca și țăranul român să-și recapete nu doar pămintul, ci și contravaloarea utilajelor de care a fost deposedat în timpul colectivizării.

9. Liga Transilvania - Banat se pronunță pentru un dialog real și civilizat cu sindicatele, pentru o reformă în cadrul democrației participative. Șansa acestei reforme este acceptabilitatea ei și nu sacrificarea inutilă a unor categorii sociale.

10. Liga Transilvania - Banat propune înființarea unor organizații similare în celelalte regiuni istorice ale țării pentru un demers comun: Uniunea pentru o Românie Modernă, organism național care să promoveze urgentarea descentralizării administrației și economiei românești. În aceeași idee, Liga își exprimă dorința de a contribui, cu prioritate, la desăvîrșirea dialogului politic, cultural, social cu organizații similare din Republica Moldova, fiind de acord că o eventuală reintegrare a Basarabiei nu va putea fi înfăptuită decît în cadrul unei Românii descentralizate, care respectă tradițiile specifice ale diferitelor provincii istorice.

 

Cluj-Napoca, 30 nov. 1999